Lucian Sănmărtean a dezvăluit marea greșeală pe care a făcut-o Gigi Becali în ceea ce-l privește pe Luis Phelipe.
În acest context, fostul jucător de la FCSB i-a dat un sfat important patronului de la gruparea roș-albastră.
Lucian Sănmărtean a vorbit la ProSport Live despre Luis Phelipe. În meciul Universitatea Craiova – FCSB, scor 0-3, fotbalistul brazilian a început ca atacant central, deși poziția sa de drept este cu totul alta.
Prin urmare, fostul jucător de la Poli Iași nu a dat cel mai bun randament în partida de pe „Ion Oblemenco”. Totuși, Sănmărtean nu-l condamnă pe Phelipe și susține că o extremă niciodată nu va avea soliditatea și masivitatea unui vârf ca să poată juca cu spatele la joc.
Fostul fotbalist de la gruparea roș-albastră crede că ar fi păcat ca Gigi Becali să nu-l folosească pe brazilian la capacitate maximă.
„Trebuie găsite soluții pentru toți trei. Sunt jucători de excepție. Dacă stăm să ne uităm la cantonamentul pe care l-au avut, acest jucător brazilian a excelat venind din partea dreapta, din bandă fiindcă este un jucător de finețe.
Este un jucător care trebuie să vină cu fața la poartă. Nu cred că este suficient de masiv, de solid încât să joace cu spatele la joc atât de bine încât să se poată elibera. Acțiunile pe care le-a căutat din atacant central s-au dus către dreapta.
Este obișnuit cu această poziție. Ar trebui găsit un sistem în care să-l ajutăm pe acest jucător care este de excepție din punctul meu de vedere.
Nu-l neglijăm nici pe Băluță care este într-o formă deosebită chiar dacă a intrat așa într-un conflict cu fanii. Este un jucător care s-a impus la FCSB, nu credeam că se va impune chiar așa ușor.
Nu am crezut că va face niște jocuri deosebite care să impresioneze pe toată lumea. FCSB este un grup condus și influențat de oameni puternici. Acest băiat s-a impus și în vestiar. Are eficiență, și-a câștigat locul și meritul este al lui”, a declarat Lucian Sănmărtean la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER